„Smeriţi-vă… sub mâna tare a lui Dumnezeu pentru ca… El să vă înalţe.” (1 Petru 5:6)

     Ți s-a întâmplat vreodată să desconsideri pe cineva pentru că nu împărtășea aceleași idei ca tine, sau nu deținea aceeași poziție de care te bucuri tu în viață? Te consideri superior față de ceilalți în mai toate aspectele vieții tale? Crezi cumva că, dacă faci parte dintr-o anumită biserică, ești într-o clasă specială de oameni? Te face fizicul tău atletic să te simți superior față de majoritatea oamenilor, care sunt supraponderali? Dacă ești o persoană renumită în comunitatea ta, ai o atitudine de superioritate? Crezi cumva că ar trebui să fii condus spre rândurile din față la întrunirile publice? Dacă toate acestea, sau chiar una dintre ele, reflectă realitatea în ce te privește, e timpul să-ți supui atitudinea Duhului Sfânt. Însă, când vorbim despre elitism, mai există o față a monedei. E posibil să etichetezi o persoană sau un grup, drept elitist, prin simplul fapt că se bucură de un anumit privilegiu care pe tine te intimidează din cauza stimei tale de sine scăzută, sau pentru a încerca să-ți îmbunătățești imaginea în ochii celorlalți. Politicienii fac asta. Un candidat își poate acuza adversarul de elitism prin faptul că are acces la averea familiei, că deține o diplomă emisă de o universitate prestigioasă, pentru că are un profil înalt sau prieteni influenți. Prin urmare, acela își acuză și el contra-candidatul că e populist, că se adresează muncitorilor sau că este nesincer când susține că este un tip obișnuit și cu picioarele pe pământ. La o analiză finală, nu ce faci, ci ce crezi stabilește dacă ai o atitudine elitistă sau nu. Atenție: este foarte ușor să detectezi mândria la alții, dar greu s-o vezi în tine însuți. De aceea apostolul Petru scrie: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:6) Așa să ne ajute Dumnezeu!